Andreea Mazilu
15965
page-template-default,page,page-id-15965,bridge-core-2.9.2,qodef-qi--no-touch,qi-addons-for-elementor-1.6.7,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-27.6,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,disabled_footer_bottom,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.7.0,vc_responsive,elementor-default,elementor-kit-5
 

Andreea Mazilu

foto-11

„Sunt onorată să fac parte din prima generație de absolvenți ai Academiei de Leadership Urban Sibiu și în același timp mă simt datoare să împărtășesc cu voi o fărâmă din experiența celor 6 module prin care am trecut în cadrul acestei academii.

 

Încă de la primul modul numit cum nu se putea mai specific SHAPE of Me am înțeles că am ajuns într-o mică familie în sânul căreia o să cresc și o să mă dezvolt, putând să aduc plus valoare în societatea în care trăiesc prin experiențele și informațiile dobândite. Pentru mine acest modul a fost ca o descoperire a umbrei din spatele persoanei care sunt azi, să îmi cunosc valorile care îmi calăuzesc deciziile de zi cu zi.

 

În al doilea modul am luat contact cu conceptul de 5 AM, care reprezintă un mod de a trăi organizat, de a lua startul în fiecare dimineață înainte ca ceilalți să își înceapă activitatea, să îți găsești timp pentru tine, și astfel am înțeles cât de important este să începi fiecare zi cu tine și să îți acorzi timp. Toate acestea le-am putut experimenta într-un cadru de basm, într-o casă a bunicilor, înconjurată de natură și de liniște.

 

În cadrul celorlalte module am dobândit informații despre cum să gândesc din perspectiva unui antreprenor, am învățat cât de important este să îți expui ideile pe hârtie și cum să îți gestionezi echipa din care faci parte. Am încheiat această experiență cu un modul final din care am învățat despre gândirea occidentală și cum suntem noi, ca popor, influențați de aceasta.

 

Pentru mine Academia de Leadership Urban Sibiu este o nouă familie în care mi-am găsit, nu numai noi colaboratori, dar și oameni care investesc energia lor pentru comunitate. Astfel, prima generație a acestei academii, dar și generațiile viitoare, vor putea contribui la progresul comunității din care facem parte.”

 

Andreea, coordonarea studenților paramedici voluntari ai SMURD Sibiu și absolventă a primei promoții ALU