Înscrie-te la ALU 5.0!
16930
post-template-default,single,single-post,postid-16930,single-format-standard,bridge-core-2.9.2,qodef-qi--no-touch,qi-addons-for-elementor-1.3,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-27.6,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,disabled_footer_bottom,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.7.0,vc_responsive,elementor-default,elementor-kit-5,elementor-page elementor-page-16930
 

Înscrie-te la ALU 5.0!

Înscrie-te la ALU 5.0!

Sunt oameni care aleg să vadă orașul doar ca pe un loc în care trăiesc. Și sunt oameni care îl văd ca pe un spațiu plin de posibilități, idei și responsabilitate.

Dacă faci parte din a doua categorie, Academia de Leadership Urban (ALU) te invită să faci următorul pas. ALU revine cu ediția 5.0, un program dedicat celor care vor să înțeleagă mai profund comunitatea din care fac parte și să contribuie activ la viitorul ei. 

Pe parcursul a cinci module intensive de weekend, vei lucra alături de mentori, specialiști și alți participanți care, ca și tine, simt că pot face mai mult. Vei învăța din experiențe reale, vei pune întrebări, vei testa perspective noi și vei construi relații care continuă mult după finalul programului.

ALU înseamnă întâlniri autentice, discuții care contează, locații care inspiră și o comunitate care te susține pe termen lung. Iar pentru ca tu să te poți concentra pe proces, toate costurile sunt acoperite integral: cursuri, cazare și masă pentru modulele desfășurate în afara orașului.

Cui se adresează ALU 5.0?

Programul este dedicat tinerilor care:

  • au între 21 și 35 de ani;
  • locuiesc în Sibiu de cel puțin un an;
  • își doresc să crească personal și profesional;
  • vor să se implice activ în viața comunității.

Pe parcursul programului, vei avea ocazia să înveți de la mentori și experți recunoscuți, precum Elena Luminița Bouleanu (psiholog), Dan Luca (expert în productivitate sau Radu Burnete (consilier prezidențial pentru probleme economice și sociale).

Mai mult decât atât, vei deveni parte dintr-o rețea activă de ALUmni, mentori și lideri locali, o comunitate care colaborează, inițiază proiecte și susține ideile bune.

Cum te înscrii?

Procesul de înscriere este simplu! Ai nevoie de:

  • CV-ul tău actualizat;
  • Un eseu prin care să ne povestești de ce vrei să participi și ce schimbări vrei să generezi în comunitatea sibiană;
  • O scrisoare de recomandare din partea unei persoane care poate confirma potențialul tău de lider.

Dosarele se trimit la [email protected]
Deadline: 16 februarie

ALU 5.0 este un program dezvoltat de Fundația Comunitară Sibiu, în parteneriat cu Regnology.

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.