ESTE PSIHOLOG CLINICIAN, PSIHOTERAPEUT ÎN PSIHOTERAPIE COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ ȘI HIPNOZĂ CLINICĂ, SUPERVIZOR ÎN PSIHOLOGIE CLINICĂ.
A absolvit Facultatea de Științe Socio-Umane, specialitatea Psihologie, la Univ. Lucian Blaga din Sibiu, în 2003 și a obținut titlul de doctor în Psihologie la Univ. Babeș Bolyai Cluj-Napoca, în 2011. A fost lector universitar la ULBS, specialitatea Psihologie, cu o colaborare începută în 2005 și finalizată în 2020, când a decis să-și desfășoare activitatea exclusiv în mediul privat. Are cabinet individual de psihologie din anul 2004 și numeroase colaborări cu organizații de sănătate, educație, cultură și ONG-uri din Sibiu, din țară și străinătate. Studiile medicale de la baza formării (liceul sanitar și Colegiul Medical) au format în timp o gândire holistică asupra omului. A publicat lucrări de specialitate, dar și trei volume de poezie. Se declară un optimist realist, deschisă la experiență, cu o curiozitate permanentă privind natura umană și cunoașterea universală și are ca valori fundamentale umanismul, compasiunea, mintea activă și speranța.