„Când stau și analizez din urmă experiența pe care am avut-o pe parcursul celor 5 module, am impresia că am trăit un basm, eu fiind unul dintre cele 15 personaje principale care au luat parte la un proces de inițiere, precum în Povestea lui Harap Alb, doar că ancorat în realitate. Am navigat dinspre interior spre exterior, de la noi înșine către ceilalți, către comunitate.
Am simțit că fiecare dintre noi, membrii ALU, avem responsabilitatea da a tansmite mai departe în familiile noastre, în grupurile din care facem parte atât profesional, cât și personal învățăturile și tehnicile fiecărui modul. Consider că este esențial să te cunoști pe tine însuți! Nu aș vedea o altă variantă prin care să ajungi acolo unde îți dorești fără introspecție, fără să afli care sunt valorile tale și ce anume te ghidează în viață și fără să oferi la rândul tău din învățăturile tale.
Am observat că dincolo de aparențe, chiar dacă am avut vârste diferite, am venit din
domenii diferite și cu experiențe de viață diferite, am reușit să închegăm un grup omogen care să emane o energie atât de pozitivă, încât cei din jurul grupului să își dorească să facă parte din acesta. Fără prejudecăți, fără bârfe, cu critică constructivă și încredere între noi am ajuns într-un punct în care avem șansa de a dovedi ce am învățat.
Sunt ferm convins că ALU a rămas în sufletele participanților drept cea mai revelatoare și profundă experiență educațională!”
Ionuț, antreprenor implicat în comunitate și absolvent al primei promoții ALU